Steaua Dobrogei

Paginile digitalizate ale revistei de cultură tulceană „Steaua Dobrogei”, serie veche, însumează 21 numere, aproximativ 5000 de pagini, publicate în perioada a 15 ani, respectiv în intervalul 1999-2014

„Constituția Dobrogei” de M. Vlădescu-Olt, București, 1908

O broșură care cuprinde o serie de legi, ordine și statistici, alcătuind împreună așa numita „Constituția Dobrogei”, care după unirea cu România, din anul 1878, a trebuit să fie condusă după o serie de legi speciale datorită specificului Dobrogei, în care populația românească era mai mică decât a celorlalte comunități. Abia în 1912, dobrogenii au devenit cetățeni români cu drepturi depline. Prof. Nicolae C. Ariton

„Cât trebuie să știe oricine despre Dobrogea Trecutul – Prezentul – Viitorul”, autor Apostol D. Culea, București, 1928

Un volum de 128 de pagini, publicat în anul 1928, la Editura Casa Școalelor de către Apostol D. Culea. Acesta a fost un institutor, care după zece ani de profesat la Galați și doi la Tulcea, pleacă la București, în cadrul Casei Școalelor și Ministerul Instrucțiunii Publice. A fost un pedagog desăvârșit și un publicist talentat. Volumul, pe care vi-l propunem în format electronic, cuprinde 16 capitole, încpând cu istoria Dobrogei și ajungâd până la activitățile economice. O adevărată monografie a Dobrogei. Prof. Nicolae C. Ariton

Analele Dobrogei, nr.2, 1920

Pages from analele dobrogei 02 1920_www.tulceacultural.ro

Al doilea număr al revistei Societății Culturale Dobrogene, „Analele Dobrogei” a fost publicat tot în anul 1920, ca și primul număr.  a fost publicat în anul 1920. Acest prim număr are 155 de pagini, format A5. Articolele cuprinse în paginile sale au fost scrise de oameni de cultură din cele două județe dobrogene, din Tulcea distingându-se geograful Constantin Brătescu, care recidivează chiar cu 2 articole.

Analele Dobrogei, nr.1, 1920

coperta analele dobrogei 01 1920_www.tulceacultural.ro

Analele Dobrogei a fost o publicație editată de Societate Culturală Dobrogeană. Primul număr a fost publicat în anul 1920. Acest prim număr are 176 de pagini, format A5, cu aproximație, fiind tipărit la Constanța, tipografia „Dacia” Articolele cuprinse în paginile sale au fost scrise de oameni de cultură dobrogeni, din cele două județe, din Tulcea distingându-se geograful Constantin Brătescu.

Albumul Dobrogean pe anul 1911-Constanța și Tulcea

Copertă Albumul-Dobrogean-pe-anul-1911-Constanța-și-Tulcea

Albumul Dobrogean pe anul 1911- Constanța și Tulcea este o publicație tip „anuar” cuprinzând în cele o sută optzeci de pagini o prezentare monografică și biografică a celor două județe dobrogene. În realizarea editorială dobrogeană, este prezentată Casa Regală, Guvernul, la care se adaugă conducerile celor două județe, începând cu prefecturile și încheind cu primăriile și consiliile locale. Ineditul lucrării constă în faptul că sunt inserate fotografii aproape a tuturor personalităților (o adevărată performanță tipografică, pentru vremurile respective), la care se adaugă și prezentarea succintă a principalilor oameni de afaceri. Un document interesant, cu rădăcini care au depășit deja un secol. Prof. Nicolae Ariton