Steaua Dobrogei, nr. 3, septembrie 2019…

Continuăm regalarea cititorilor „Tulcea cultural” cu paginile numărului 3, septembrie 2019, al revistei „Steaua Dobrogei”. Numărul complet al revistei a fost digitizat direct, din matrița pentru tipografie, de către dna Rodica Căliman, directoarea editurii tulcene Karograf (da, Tulcea are și o editură). Bineînțeles că totul a fost posibil, grație directorului revistei, prof. Mircea Petcu, care a dat undă verde și pentru acest număr electronic al revistei. Revista se poate citi on-line, sau se poate copia, prin descărcare (download) pe calculatorul dvs. (chiar și pe telefon, dacă aveți ochii buni), pentru a o studia în liniște, în zilele sau nopțile mai lungi decât de obicei. Bineînțeles că revista în format electronic este gratuită, adică nu vă costă nici un sfanț, cu rugămintea de a nu înțelege că gratuitatea culturii este din cauză că aceasta este ieftină,  ci pentru simplul motiv că autorii și redactorii acestor pagini nu încasează nici un fel de drepturi de autori, adică fac cultură „Pro bono”. Nicolae C. Ariton

Steaua Dobrogei, nr. 4, decembrie 2019…

Cititorii site-ului „Tulcea Cultural” pot citi, începând de azi, numerele seriei noi ale revistei „Steaua Dobrogei”. Începem publicarea acestora în ordine inversă apariției, oferindu-vă, mai întâi, numărul 4, decembrie 2019, adică ultima apariție. Numărul digitizat este în format complet, adică conținut, coperta 1,4 și 2,3. Ideea apariției numerelor „proaspete” al revistei a fost a directorului revistei, Mircea Petcu și a fost posibil punerii la dispoziție a fișierelor electronice ale revistei de către dna Rodica Căliman. Restul este cultură și istorie. Click pe copertă și după câteva momente (ceva mai lungi pentru cei cu o conexiune mai slabă la internet) va apare revista în toată splendoarea ei. Se poate face și download și citi off-line. Lectură plăcută!    Nicolae C. Ariton